Concert „Intoarcerea”

Copilăria este lumea miracolului, iar aceasta capătă mai mult sens în special cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Această lume este posibilă cu o singură condiţie: ca părinţii să fie alături şi să creieze pentru cei mici minunea de Crăciun.

Pentru un copil abandonat lumea a încetat să mai fie o poveste fermecătoare, doar dacă se găseşte un străin milostiv să aducă de Crăciun puţină minune.

În data de 13 decembrie, la Chişinău, o mulţime de străini s-au adunat la Sala cu Orgă din capitală pentru a le spune micuţilor orfani de la Casa de Copii „Curcubeul Speranţei” că totuşi există minuni şi speranţă. Minunea constă în faptul că circa 600 de locuitori şi oaspeţi ai capitalei împreună cu un grup de muzicieni au organizat un concert caritabil cu genericul „Întoarcerea”. Ideea proiectului aparţine familiei Vişnea care deja tradiţional organizează evenimente artistice caritabile în sprijinul persoanelor social-vulnerabile. De data aceasta Angelica şi Anastasia Vişnea acompaniate de grupul coral „Înger alb” au oferit un spectacol de muzică live cu prilejul sărbătorilor de An Nou.

Publicul prezent în Sală alături de grupul de copii de la Vadul lui Vodă au avut ocazia să asculte piese din repertoriul vocal şi instrumental al Angelicăi Vişnea, repertoriu care a fost creat în mare parte pe versurile Tatianei Vorona şi muzica compozitorului Igor Vorona. Au mai fost interpretate opere ale marilor compozitori şi artişti cu renume mondial, printre care Paul de Senneville, Richard Clayderman,  Eugen Doga, Lara Fabian, Jaci Velasquez ş.a.

Prezenţa numeroasă a publicului la acest eveniment artistic a fost un indicator al faptului că în pofida situaţiei sociale precare din ţară, oamenii continuă să manifeste empatie faţă de cei defavorizaţi şi disponibilitate de a susţine acţiuni de genul acesta: interviu

Sala cu Orgă a fost arhiplină şi datorită unei campanii de comunicare şi promovare a evenimentului organizată de către Agenţia ADRA şi Biserica Adventistă din Republica Moldova.

La concert a fost prezentă multă lume bună, artişti, muzicieni, oameni de afaceri, funcţionari publici din administraţiile publice locale din ţară. Printre aceştia s-au numărat primarul or. Ungheni, dl. Alexandru Ambros şi edilul din Hânceşti, Alexandru Botnari, care a declarat că prin sacrificiu, comunicare şi credinţă pot fi soluţionate multe probleme contemporane: interviu

Spectacolul s-a încheiat cu piesa „Кружится как пушинка” cântată de către toţi artiştii care au evoluat pe scena Sălii cu Orgă, cărora li s-au alăturat şi copiii de la „Curcubeul Speranţei”. La final, directorul Centrului de Copii, Natalia Postolache, a exprimat cuvinte de mulţumire din partea copiilor pentru minunea care li s-a oferit cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi pentru cei 107.145 lei obţinuţi din vânzarea de bilete care vor merge exclusiv pentru sprijinul şi reabilitarea copiilor străzii.

Sursa: adventist.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *